“Scatta scatta! E facemula sta bedda fotografia!
Lu viditi ca su misi in posa!”
C’è lu sinnucu ca teni in manu na rosa,
lu banchieri ca di cuntari mai s’arriposa,
l’avvocata cu lu nasu iautu ‘i munta
ca ci parra nta uriccia o prisirenti ra giunta.
Arriva all’ultimu mumentu l’assessuri,
Patri Don lu saluta cu tantu amuri.
Di luntanu smania e si fa nutari
battennu li manu lu prufissuri
“C’ia tagghiassi d’alliccari!”
ci rici lu scarparu ro balcuni
“Nun viditi ca lu surrisu luccicanti
è chiddu ri genti ca nun teni a nenti?
Sta bedda facci ca tutta s’arricrìa,
nun mana fari propri’ a mia!”
Lu prufissuri rispunni a lu scarparu
“Vui nun capiti nenti!
Chiddu ca putinu si lu pigghiaru,
è veru,
ma sta risata ca sintiti a chini denti
è chidda di genti puntenti!”
“Caru prufissuri c’aviti studiatu”
s’ammisca lu disoccupatu,
“Siti vui ca nun capiti allura.
Quannu c’è tempu di malura
e semu tutti puvireddi e scavallati,
nun è chiurennu l’occhi c’ammantiniti li jurnati,
quannu nun ci sunu cruci a stampari
nun c’è chiù nuddu ca vi riàla u pani,
si li mutanni nun li vuliti calari
nun c’è spiranza di travagghiari.
E pinsati ca lu surrisu di sta fitinzìa
è pi farivi na cortesia?
Sti giacchi e sti cravatti
la testa l’anu a n’autra patti,
e quannu si fanu la fotografia
nun pensunu né a vui, né a lu scarparu, né a mia!”
Lascia un commento